Tineretul Universitar PNTCD

Tineretul Universitar PNTCD

vineri, 10 februarie 2012

Posibila Alianta USL - PNTCD...opinii..posibile negocieri..

Secretarul general al PNŢCD Timiş, Dorin Hehn, a afirmat că Ciuhandu şi preşedintele PNŢCD Victor Ciorbea au avut săptămâna trecută o discuţie cu reprezentanţi la vârf ai USL, la Bucureşti, iar în cursul acestei săptămâni urmează să aibă loc o nouă întâlnire.


„Există deschidere din partea USL pentru o alianţă electorală cu noi, modul în care se va face aceasta va fi stabilit la vârf de liderii partidelor”, a declarat Hehn. În ciuda luptelor interne pe care le poartă ţărăniştii în instanţă, el a precizat că Ciuhandu s-a întâlnit şi cu reprezentantul celeilalte grupări din PNŢCD, Aurelian Pavelescu, pentru a discuta despre viitoarele scrutine.

Mai exact, Hehn spune că Ciuhandu i-ar fi propus lui Pavelescu să fie de acord ca în funcţie de care organizaţii locale sunt mai puternice fiecare să-şi desemneze candidaţii. Prim-vicepreşedintele PNŢCD Timiş, Viorel Sasca, afirmă că există o alternativă de a participa la alegeri şi dacă Pavelescu nu agreează ideea.

O alianţă cu USL ar fi, în opinia sa, cea mai bună variantă pentru PNŢCD. El a precizat că se poartă negocieri atât pentru locale, cât şi pentru parlamentare.

„Din partea noastră există un interes de a termina într-un timp cât mai scurt aceste negocieri. Şi noi trebuie să ştim cum stăm, ce le spunem candidaţilor noştri. (…) Deocamdată se poartă negocieri cu liderii USL. Prima dată să se stabilească lucrurile la nivel naţional, să se dea de acolo semnalul. Aici (n.r. – în Timiş) ne cunoaştem foarte bine şi cred că putem găsi soluţii care să satisfacă toate părţile. Deocamdată se negociază, dar cred că este cea mai bună soluţie. Aici în Timiş noi chiar suntem într-o astfel de alianţă”, a declarat Viorel Sasca, în ciuda criticilor venite în ultima perioadă de la ”partenerii” din PNL Timiş.

Cum există un singur fotoliu de primar al Timişoarei, o astfel de alianţă ar presupune evident şi un candidat comun. În momentul de faţă candidatul USL Timiş este liberalul Nicolae Robu, şi nici actualul primar, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, nu bate în retragere, chiar dacă nu şi-a anunţat încă oficial candidatura.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, le dă replica liderilor ţărănişti şi susţine că, până acum, nu s-a pus problema primirii aripii Ciorbea-Ciuhandu a PNŢCD în USL deoarece reprezentanţii acestei formaţiuni ba negociau cu PDL, ba doreau să se prezinte la alegeri pe cont propriu.

„În PNL Timiş nu s-a discutat până în prezent problema primirii aripii Ciorbea-Ciuhandu a PNŢCD în USL, pentru simplul motiv că această problemă nici nu se putea pune până acum, câtă vreme fruntaşii acestei aripi declarau ba că se pregătesc să se alieze cu PDL, pentru că aşa le cer popularii europeni, ba că nu concep să se prezinte în alegeri altfel decât pe cont propriu”, a afirmat Nicolae Robu.




Liderul liberalilor din Timiş nu exclude să stea la masa de negocieri cu PNŢCD în perspectiva viitoarelor alegeri, însă în niciun caz de pe poziţia din 2008, când liberalii au renunţat la propriul candidat la Primăria Timişoara pentru a-l susţine pe Gheorghe Ciuhandu.
O nouă declaraţie privind negocierile USL – PNŢCD - aripa Ciorbea-Ciuhandu vine din partea deputatului PNL Horia Cristian. «Salut, pe această cale, apropierea dintre USL şi PNŢCD. Dincolo de diferenţele de doctrină dintre PNL şi PNŢCD (care e afiliat Partidului Popular European, alături de PDL), noi dorim partneriate cu toate forţele politice care au ca interes principal bunăstarea României şi a cetăţenilor săi. Aşa cum am subliniat în repetate rânduri, PNL are drumul său politic. Prin atitudine, poziţii politice şi integritatea acţiunilor membrilor şi reprezentanţilor săi, PNL a demonstrat că poate aduce în faţa timişorenilor profesionişti adevăraţi, care şi-au demonstrat, în repetate rânduri, calităţile administrative şi manageriale, un exemplu în acest sens fiind senatorul Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara. Această încredere şi simpatie atrage după sine obligaţii faţă de timişoreni, obligaţii care sunt dincolo de negocierile politice. Sunt sigur că PNL, prin tot ceea ce va face, nu va înşela aşteptările timişorenilor şi dorinţa lor de a avea o nouă administraţie în Timişoara», declară Horia Cristian, deputat PNL Timişoara.


"As dori sa completez in concluzie,ca eu,fiind membru PNTCD,in opinia mea,as sustine o posibila alianta cu USL,DACA,se va discuta clar rolul PNTCD-ului in aceasta structura,drepturile si obligatiile clare cat si mesajul sau..Daca aceasta alianta s-ar incheia si ar salva si ridica PNTCD-ul,atunci o voi sustine,dar daca nu se va concretiza,atunci mai bine singuri.."
Silviu RUSU - PNTCD Timisoara.
februarie 2012