Ultimul Simbol al PNTCD ne-a parasit...Ion Diaconescu a trecut in vesnicie..

Ion Diaconescu s-a născut pe 25 august 1917, în comuna Boţeşti, judeţul Argeş. S-a înscris în PNŢ în1936, la numai 19 ani. În 1947 a fost arestat şi închis, alături de alţi fruntaşi ţărănişti, iar partidul a fost desfiinţat. Perioada maturităţii, de la 30 la 47 de ani, şi-a petrecut-o în lagărele comuniste. Închisoarea l-a lăsat cu o boală persistentă de plămâni, pe care a îndurat-o tot restul vieţii.

 

 După eliberare, în 1964, i s-a fixat domiciliul forţat în Bărăgan; acolo, conform propriilor spuse, s-a cimentat prietenia cu Seniorul Corneliu Coposu. A revenit apoi în Bucureşti, unde a lucrat la "Ascensorul" până la vârsta pensionării. După cum recunoştea, îşi pierduse speranţa că va vedea lucrurile schimbându-se.
După evenimentele din Decembrie ’89, în contextul reînfiinţării partidelor istorice, a devenit prim vicepreşedintele PNŢCD, secondându-l pe Corneliu Coposu. 

După moartea Seniorului, care a survenit în noiembrie 1995, a devenit preşedintele PNŢCD şi al Convenţiei Democrate Române. A avut bucuria de a-şi vedea partidul ajuns la guvernare, după alegerile din 1996, dar şi nefericirea de a-i urmări căderea rapidă. Om neinteresat de putere şi cu o fire blajină şi împăciuitoare, Diaconescu nu a reuşit să ţină în frâu ambiţiile ţărăniştilor de nouă generaţie, care au dus la repetate sciziuni în cadrul partidului. După o guvernare zbuciumată, ale cărei costuri PNŢCD le-a plătit mai mult decât partenerii săi, la alegerile din 2000 partidul a ieşit în afara vieţii parlamentare.

După acest moment, Diaconescu s-a retras din funcţia de preşedinte, devenind preşedinte de onoare. Din această postură, a asistat la continua fărâmiţare a partidului, care şi-a petrecut ultimii zece ani în perpetue certuri, sciziuni, excluderi şi nu a reuşit să mai revină în Parlamentul României.
Ion Diaconescu a fost deputat în trei legislaturi consecutive (1990-1992, 1992-1996 şi 1996-2000), iar în legislatura 1996-2000 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

CUVANTUL DOMNULUI PRESEDINTE VICTOR CIORBEA 

S-A STINS ULTIMUL PATRIARH AL P.N.Ţ.C.D.

“ Ce pot să mai fac Dragul Meu? …Mai am o bucăţică de suflet şi sunt gata să v-o dau, numai să aduceţi partidul unde trebuie! “

P.N.Ţ.C.D. anunţă cu durere încetarea din viaţă a lui Ion Diaconescu, ultimul Patriarh al ţărăniştilor, care a marcat în mod decisiv viaţa politică a ţării noastre.

El se alătură unui veritabil Panteon ţărănist ce reuneşte sus, în ceruri acum, nişte personalităţi fără de care democraţia în România, nu poate fi concepută : Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu şi Ion Raţiu.

Aşa cum în perioada interbelică Iuliu Maniu şi Ion Mihalache şi-au impresionat contemporanii prin intransigenţa lor morală, după 1989, Ion Diaconescu a deschis alături de Corneliu Coposu , perspectiva asupra unui alt mod de a face politică prin discreţie, eleganţă, umor bine temperat şi credinţă în viitorul ţării.

Această credinţă a fost legată de misiunea unică investită şi încredinţată PNŢCD, partidul care se confundă cu viaţa sa.

Pentru P.N.Ţ.C.D. Ion Diaconescu a făcut 17 ani de temniţă, presăraţi prin toate colţurile ţării.

Cele mai sinistre experienţe, cum au fost cele de la Aiud , minele de plumb din Maramureş (unde a şi contactat boala care l-a urmărit toată viaţa), Râmnicu- Sărat, domiciliul obligatoriu din comuna Rubla, au fost depăşite, sublimate şi transfigurate de către Preşedintele Onoarei noastre, printr-un omenesc plin de umor şi candoare, în fond cel mai potrivit remediu pentru o perioadă marcată de mineriade, ură şi resentimente.

Fostul absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, reface PNŢ-ul alături de Corneliu Coposu după Revoluţie, marcând cele mai faste momente ale sale din postura de Preşedinte al P.N.Ţ.C.D, Preşedinte al C.D.R. şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor.

În toate aceste ipostaze Ion Diaconescu ne-a lăsat moştenirea sa cea mai importantă, cea a unui om politic descins parcă din alte vremi, liber de frustrări, ce inducea prin simpla sa prezenţă linişte, pace şi calm…în fond, câteva elemente de negăsit acum în spaţiul public.

Nu cu mult timp înainte de a trece la cele veşnice mi-a spus cât de mult şi-ar dori să vadă partidul său de suflet revenit în politica activă.

Mă găseam în sufrageria sa, alături de nepotul domniei sale, domnul Gheorghe Marinescu, atunci când mi-a spus: “Ce pot să mai fac Dragul Meu? …Mai am o bucăţică de suflet şi sunt gata să v-o dau, numai să aduceţi partidul unde trebuie! “

Continua în felul său testamentul politic lasat lui, în directă decendenţă, de către Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu.

Într-un moment atât de greu pentru noi, aş vrea să mi-l închipui pe Ion Diaconescu fericit. Şi-a împlinit destinul jalonând reântoarcerea tării spre mai bine.

Dumnezeu să îl odihnească !

Condoleanţe familiei îndurerate , tuturor ţărăniştilor şi românilor pe care Ion Diaconescu i-a reprezentat cu onoare, demnitate şi discreţie.

Victor Ciorbea

Preşedinte al PNŢCD